Leads de 608,522 lei cu doar 12,561 lei investiți în Facebook Ads
Cum putem să obținem mai multe lead-uri printr-o campanie de teasing?
Haide să aruncăm o privire peste un nou studiu de caz în care îți vom arăta cum am reușit să aducem clientului nostru potențiali clienți în valoare de 608,522 RON cu doar 12,561 RON investiți, prin reclame pe Facebook.
Am pregătit o campanie promoțională tip teasing pentru o clinică renumită din România. Obiectivul principal al campaniei a fost să adunăm 200 de lead-uri care să efectueze o programare pentru una dintre procedurile de înfrumusețare prezentate în ofertă, iar bugetul disponibil pentru campanii Facebook Ads a fost de 10.000 RON.
Am abordat această campanie în 2 etape: o etapă de teasing de 5 zile și o etapă de reveal în care am prezentat detaliat promoțiile disponibile.
Ai nevoie de Servicii complete de promovare online pentru afacerea ta?
Provocări
Prin folosirea unei perioade de teasing înainte de a dezvălui detaliile campaniei promoționale, s-au ridicat și câteva provocări:
- Realizarea materialelor grafice și a textelor în așa fel încât să avem un CTR ridicat și să atragem lead-uri din Meta Ads folosind detalii minime despre promoțiile care vor avea loc.
- Menținerea interesului celor înscriși pe parcursul perioadei de teasing prin crearea de automatizări de Email, SMS și WhatsApp.
- Crearea de automatizări de Email, SMS și WhatsApp în perioada de reveal pentru a crește rata de conversie și a ne asigura că cei programați pentru servicii se prezintă la clinică și astfel programările se transformă în încasări.
Haide să vedem cum am abordat realizarea întregii campanii.
Strategie
Strategia concepută de echipa Pixer Agency s-a axat pe generarea de lead-uri în campania de teasing și menținerea interesului acestora până la dezvăluirea promoțiilor extrem de avantajoase în etapa de reveal.
Am creat un landing page de teasing cu informații minime unde am menționat doar faptul că vor fi reduceri de până la 50% la peste 20 proceduri, fără a da însă detalii. Am mizat și pe factorul de exclusivitate și scarcity prin menționarea unui număr limitat de locuri disponibile. Prin acest landing page, am colectat datele utilizatorilor (nume, prenume, adresă de mail, telefon) care au fost sincronizate între ele ca și contact în CRM propriu Lead Connector (Vezi ghidul gratuit pe care ți l-am pregătit).
Am realizat strategia și pentru campaniile de promovare Meta Ads:
- Campanie de cold traffic (excluderi persoane care au completat formularul)
- Campanie de retargeting ( persoanele care au vizitat landing page-ul în ultimele 10 zile, dar nu au completat formularul )
- Campanie de retargeting ( persoanele care au interacționat cu reclamele în ultimele 10 zile, dar nu au dat click )
Ulterior, am creat și un landing page pentru faza de reveal, disponibil doar pentru persoanele care s-au înscris în etapa de teasing și care le-a fost transmis prin campaniile de Email, SMS și WhatsApp. În această etapă, le-au fost dezvăluite detaliile promoției și au avut posibilitatea de a completa formularul pentru efectuarea unei programări.
Prima campanie din ziua de reveal a fost cea de WhatsApp Marketing, lansată la ora 9:00, urmată de automatizarea de reply/seen persoanelor care au interacționat cu mesajul pe WhatsApp. La ora 13:00 a urmat campania de SMS în care am anunțat toată lista generată în campania Meta Ads de teasing că locurile sunt limitate pentru a accentua senzația de urgency că trebuie să acționeze cât mai curând.
Ultima lansată a fost campania de Email Marketing pentru persoanele care nu au fost detectate că au completat formularul, aspect verificat prin tracking-ul făcut de noi.
La ce a ajutat realizarea acestei campanii de teasing?
Rezultate și costuri
Am colectat un total de 641 de lead-uri, de 3,2 ori mai multe decât obiectivul propus. Costul per lead a fost unul de 19,59 RON, un cost foarte bun, în special luând în considerare prețurile serviciilor oferite de către client.
Am obținut un ROAS de 48,44.
Valoarea lead-urilor a fost de 608,522 RON.
Bugetul cheltuit pe ads a fost de 12,561 RON.
Acestea au fost rezultatele implementării strategiei noastre.
Concluzii
Campania noastră de marketing a avut un succes semnificativ, aducând potențiali clienți în valoare de peste 600,000 RON într-un timp scurt.
Iată care au fost factorii principali care au contribuit la succesul acestei campanii maraton:
- Realizarea unei strategii concrete și bine puse la punct.
- Crearea de materiale grafice și copy atractive, cu accent pe exclusivitate și scarcity.
- Menținerea interesului celor înscriși prin campanii de Email Marketing, SMS și WhatsApp.
- Comunicarea îndeaproape cu clientul, atât pentru realizarea strategiei cât și în etapa de implementare.
Despre Pixer Agency
Echipa noastră oferă servicii complete de marketing digital pentru promovarea companiei tale în mediul online, cu accent pe calitate, rezultate concrete, soluții personalizate și metode testate. Îți optimizăm bugetul de marketing pentru cel mai bun raport rezultate/costuri în campanii de Facebook Ads, Google Ads sau TikTok Ads.